Să-ți dăruesc tristețea?
E o haină ce nu se ajustează
Nu se lărgește nici nu se strimtează
În garderoba sufletului ai
Un propriu strai
Pliată pe un raft, poate
ascuns
Tristețea ta îți este
de ajuns
Acolo ea așteaptă apretată
Din când în când să fie
Îmbrăcată...

Las-o să zacă-n al uitării templu
Atâtea treburi ai..
Mergi până-n centru,
Plătește-ți telefonul, de exemplu!