Motto:
Ai trait printre olteni si-ai visat moldoveneste,
I-ai iubit pe ardeleni s-ai simtit doar romaneste.
De acee-acum cand trupul, de nimicuri, nu mai doare,
Vezi din sfera ta albastra, ca ai tara la picioare.






Ai murit, iata cum, maestre, urla jalnic muritorii,
Habar neavand sarmanii, ca abia, de te-ai nascut,
Ca ti-au crescut iarasi aripi, sa te infratesti cu norii,
Si sa stai la taine adanci, chiar cu zeii din trecut.


Simti lacrimi fierbinti ce scalda, navalnica-ti strigare,
Vedem vieti gheboase, strambe, cum ni le indrepti c-un gand.
Inca iti miroase vorba si a versuri, si a floare,
Chiar daca o tara intreaga, azi, se macina plangand.


Ne vom duce toti nerozii, pe apa, nefericitei sorti,
Cu mainile intinse, spre zari, ca niste gheare,
Cersind doar nemurirea, nemernici, idioti,
Noi in pamant de-a pururi, tu intre cer si mare.


Nu stiu de ai crezut, vreodata in Dumnezeu,
Nici daca ai indragit, candva, la zei pagani,
Ce stiu cu siguranta e ca n-ai fost ateu,
Crezand cu-nversunare, vesnic, in romani.


Ierta-tu-mi fie acum, curajul de a scrie
Cuvinte aruncate, aiurea, de-un suflet ne-nsemnat,
Nu iti compun o oda, nu-ti fac vreo simfonie,
E doar un gand ca poate … ca sigur n-ai plecat.