-Prietene Sancho de ce-ți tace gura?
Mai spune-mi o snoavă sau cântă-mi ceva
Soarele arde și Extremadura
Își varsă dogoarea în inima mea

Cântă-mi molcom pe corzi de lăută
Despre prințesa închisă-n castel
Ce așteaptă de ani cu speranța pierdută
Să-i redau libertatea cu lancea-mi de-oțel

-Ce-ți veni stăpâne, așa din senin?
Uite colo un han cu umbrar și răcoare
Feriți de căldura hainului soare
Să poposim la o cană cu vin!

-Sunt vrăji Sancho, vrăji menite să-nșele
Cazanul drăcesc clocotește fiertura
Plăsmuește vedenii, fantasme și iele
Ce bântue aprig în Extremadura.

-Dar nu vezi stăpâne hangița minune?
Cum joacă sub fusta-i cu flori andaluze
Rotundele-i șolduri și coapsele-i brune,
Nu te-ademenește surâsu-i pe buze?





-Ce vezi tu i-o iazmă venită din iad
Eternul meu dușman, vrăjitorul mișel
Urzește năluci, spre noi își fac vad
Ferească-ne cerul să mergem la el!

-Stăpâne ca astea sunt zece
Sau mai multe hanuri în Extremandura!
-Taci Sancho, mai bine fă-ți cruce
Și...gura!

Pe drumul pietros din Extremadura
Un vânt arzător da ciulinii dea-dura
Un cal și-un măgar legănau pe spinări
Aiureala bolnavă a doi visători

Vorbeau despre hanuri, vrăjitori și fantasme
Nimicuri suave,luate din basme
Se tot depărtau, acum zarea-i ascunde
Ce singur e drumul care duce niciunde....