așa vii tu, când bibliotecile își deschid ușile secrete și toți intră de-a valma
să citească până și ce nu a fost scris, o curiozitate
bine fermentată care animă și nu lasă loc de intermezzo, nu ne permite
să ne apropiem, prea multe cărți aliniate, ca o autostradă sau o cale ferată
aglomerații de cuvinte, istorii vii din care ne-am hrănit și noi
atunci când ne iubeam

ce mult îmi pare că a trecut, câtă risipă de cerneală, de așteptări
pe coperta cărora am pus doar semne de întrebare, incertitudinea în care stăteam
tăcută, să nu se prăbușească manuscrisele
nici tu să nu simți că odată cu ele se pierde totul, astăzi le citesc deja
prea multe femei

eu nu am putut sta la masa voastră, nu am putut aștepta să îmi vină și mie
rândul, am plecat înainte să văd cum se desfășoară teatrul absurd
scenografia asta bine scrisă pentru o altfel de viață, pentru o lume în care cărțile
sunt doar o piele bună de mângâiat, de orice mâini

m-am retras demult în camera goală, acolo unde locuiam când tu încă nu îmi știai
inima pe dinafară, când din frumusețea mea sau din linia ochilor
îți făceai curaj să vorbești despre scris și sânge, despre revoltă și rătăcire
despre morți