Nopțile mele

Adoarme pământul legănat de lună
acoperit cu-o mantie de ninsori
străjuit de stele, ce seara se-adună
și mi se-arată, adeseori.

Þurțuri de gheață strălucesc în noapte
și pocnesc de geru' ascuțit,
în casă m-amețește miros de mere coapte...
Privesc la ceasul amorțit:

E opt!! și incă mai vreau să dorm,
az'noapte căutam cu ochii-n tavan.
Și-i închid căci neajunsu-i enorm
și mă prăvăl amețită-n divan.

Ce mere coapte? Am visat!
Dincolo, tuturor le e foame
și m-așteaptă ca pe un usturoi la pisat
dar... conștiința mea încă mai doarme.

Și porcii vor să mănânce
și găinile și gâștele și caprele...
Însă gându-mi deoparte vrea s-arunce
orice simț care-mi urnește picioarele.

De dincolo se-aude o strigare.
Copiii se ceartă pe bune.
Parc-am fost pusă-n frigare.
Nimic n-a trebuit să se-adune.

Eram mai lucidă și trează,
pe cât de adormită eram înainte.
Prin fereastră văd fulgi ce dansează.
Da, astăzi mai sunt și părinte...

Oricât de frumos a mai nins
și-orice aș trăi peste noapte
tot ce-mi doresc este stins.
Uitate sunt merele coapte.