I
Când deschizi ferestra
acoperă-ți ochii.
Zidul era doar pentru cei ca mine –
în altă viață nu am fost alpinist.
Totul a început când din zid
s-a auzit lătratul unui câine orb.
M-a hăituit în întuneric, m-a sfâșiat.
Câinii au fost întotdeauna eroi –
Lângă zid, ca un papirus uscat și rece,
mi-am întâlnit trupul.
Mult prea târziu mi-am dat seama –
dincolo de zid
nu se auzea nimeni.

II
Am această memorie,
mi-ar părea rău să o arunc.
Lângă ferestră
am găsit ultima scrisoare de la tine.
Nu se cuvine să taci
când zidul e mai presus de tăcere și viață.
Vei fi întotdeauna cămașa fricii mele.
În fiecare zi
îmi ștergeam mâinile cu spirt.
În fiecare zi
voiam să-mi rad frica,
să-mi scriu testamentul,
să fiu erou,
dar ea prea mult mi s-a adâncit în firele de păr,
în fiecare strat al pielii.

III
Iubirea ta s-a prăbușit pe casa scărilor.
Zidul mă făcea să nu mai simt nimic.
Nu voi fi un erou nici măcar
pentru tine.
Azi am început să caut ferestre
chiar și în sângele meu
cu haine de seară.