dragă m

scrisoarea a șaptea vine azi mai întâi de toate, îți spuneam despre
o neașteptată cucerire a nimicului
când întinzi mâinile și ele se prelungesc, se duc până pe fundul mării
alunecarea din tine este cel mai greu război, îl porți, te pierzi
oricum la sfârșit rămâi față-în-față tu și partea ta deja ucisă în numele
celui mai absurd triumf

mă cerți, dragă m, îmi amintești cât eram de încruntată înainte să deschid
cutia pandorei, nicio tresărire, niciun pericol nu era prea aproape
limita înaltă a soarelui îmi era de ajuns, priveam direct în ochii oricui
și armele se loveau de inimă, aici totul se câștigă pe moarte

sunt arme-cuvânt
sunt arme-faptă
sunt arme-dispariții
moartea e doar un pretext

mai mult decât corpul înalt, prea fragil pentru drum, eu nu pun răboj
eu nu mai sacrific nimic dinăuntru, nimic din afară, las să se ducă
nimicurile pe câmpul de luptă al marilor oameni, ei nu simt niciodată
cât de nemernice sunt pierderile