Tu știi când ochii mei suspină, când sufletul îmi plânge,
Când trec fiori prin trupul meu și pleoapele tresar,
Când umbra unui vis, de coapsa gândului se frânge,
Și cad ninsori neviscolite,prin filele din calendar.

Trăim frumos, ca doi necunoscuti printre altare vechi,
Cu ochi plânși de multe ori, când zorile sosesc devreme,
Tu știi când tresărim, iar gesturile nu rămân perechi
Și toate sunt uitare și toate sunt amurguri și blesteme.

Nu regretăm că iarba se-ofilește la poalele unui destin,
Trăiesc când tu respiri, într-o grădină fără flori,
Ești singura minune la care anii duși, cu visele revin,
Și las să-mi fie dor, cum s-a-ntamplat de-atâtea ori.

Tu știi când stele cad în lacuri, când clipa e pustie,
Când se cutremura-amintirea, pe piedestalul subrezit,
Tu știi iubirea mea de-o viață, ce nimeni n-o să știe,
Că dincolo de noi e toamnă, si-n ea mereu ne-am regăsit.