Crengile zdrențoase cu țurțuri atârnând,
Într-un voios ciripit de păsărele,
Trosnesc de zor prin ger adulmecând,
Albul zăpezii, pe creste efemere.


Focul vijeliei stolul îl ridică,
Trilul lor dispare, se sparge de frică,
Fulgi de nea dansează, cu zel și onoare,
Dând de mahmureala, febrei musculare.
Cu a lor mișcare,
Pline de candoare,
Se tot rătăcesc.


Ziua se topește, noaptea se ridică,
Negrul întuneric, peisajul îl strică
Și fiece culoare,
ÃŽn gluga de ninsoare,
Repede dispare.

Mergeți la culcare!