Cad picuri grei pe ferestra unui suflet pierdut,
Și azi bătrânul cerșetor de la colț mai tușește,
Murmurând vechi zicale omului in deobște pierdut
Iar valuri , valuri bachice ne-mbălsămează trupește,
Nici eu și nici ti , nu mai suntem treji de durere,
Purtăm stăruințe și gânduri în ale vieții ascunse revere,
Și ninge, ninge cumplit și e viscol, peste gânduri și amintiri răzlețe.
Mai ieri te iubeam, ma iubeai ca un copil nebuneste ,
Iar azi , doi străini stau și se salută pe-o margine de lac.
Ca doi picuri uitați în ocean, ocean de restriște
Cu bune și rele, reminsicențe umane,
Cu ploi ș-anotimpuri plecate pe rând
Pline de picuri și plete de prunc nenăscut,
Adunate-n adâncuri de suflet pierdut,
Sedimentate-n afara ultimului abis.