cum dormea Ursu cu botul pe labe
în fața ușii
săream peste el legați cu funii de mijloc
cum te-ai lăsa într-o fântână adâncă
știam că trăiește după țurțurii de la bot
ca atunci când te sperii și mâna se duce frig
direct la inimă

oricum îl săream era fun
sanie de tablă frica
tăia întunericul din ușă
cu două dungi albe

și mai știau bătrânii să dea flacăra lămpii cu sare
cum ai șterge un cal de sudoare
lumina trosnea ca o poartă lăsată
și Gheorghe
venea prin pereți cu valiza în mână

înnegreau gutuile la fereastră, femeia lui scâncea
mă apuca de umăr ca într-un tunel
la urmă deschidea o umbrelă roșie
nu-i drum de întoarcere

*
îi închid cataramele, îi dau drumul pe ușă
o vreme îi plescăie pașii prin bălți
e ultima care trece prin mine plesnindu-mă
într-o zi va ști că și aerul e o zgardă

mi-au amorțit mâinile strângând
beculețele colorate din spinarea lucrurilor
mă pot lovi
fără să mă doară