Aho, aho, ai mei fârtați,
De necazuri sfârtecați,
În datorii înglodați,
De boli grele măcinați,
Zgribuliți și’nfometați,
În jurul meu v-adunați,
Și cuvântul mi-ascultați.
A mai trecut un an
De când “badea” Traian
Ales iar președinte
Al țării, ne tot minte,
Zi-noapte ne’ncetat
Ca’n trecutul mandat
Promițând că ne va da
Mai mult decât ne va lua.
În plus, și fără rușine,
Spune că n’o ducem bine
Pentru că noi nu muncim,
Suntem leneși, trândăvim.
Dar chiar așa să fie?
Asta-i o blasfemie
Căci dânsul bine știe
Că’n anul ce-a trecut
Cei sărmani s-au zbătut
În greutăți cât carul
Și și-au trăit amarul
Cu salarii tăiate,
Cu pensii amputate,
Muncitori dați afară
Numai c-o pară chioară
Care n’au pentru mâine
Bani decât pentru-o pâine
Și teama că’ntr-o zi
De foame vor muri.
Pentru toate aceste
“Binefaceri” celeste,
Întreb îngândurat:
Cine e vinovat?...
La așa așteptări,
Cam ce fel de urări
Să-i dorim de-azi’nainte
Domnului Președinte?
S-o ducă tot ca noi,
În lipsuri și nevoi?
N-ar fi prea creștinește,
Așa că, omenește,
Îi dorim numai bine
Și’n anul care vine,
Să mai aibă măsură,
Să-și pună frâu la gură.
Uită că în sondaj,
Nu mai e “la etaj”?
Și de n-o ia domol,
Ajunge la “subsol”.
La anul și la mulți ani.