E o tablă de șah, maieștrii joacă și joacă. Sacrifică pionii în disperarea cîștigului. Unii pioni ajung la final, se transformă în nebuni, cai, regine sau turnuri. Unii dintre pioni se ajung. Disprețuiesc acea castă a pionilor din care au purces.
Pionii sînt mulți, miliarde, șahul acesta e mare. Se numeau pe vremuri prostime, acum se numesc cetățeanul obișnuit, omul normal, sau altcumva. Relația cu acesta e relația cu lupta. Și lupta e între maieștri.
Ei sacrifică mult, ei sacrifică în neștire. Nu își protejează nici 10 procente. Un pion bun ar deveni rege, altul nebun. La ce bun pentru maestru?
Eu nu sînt cetățeanul normal, eu nu sînt omul de lîngă noi. Eu sînt prostimea. Neșlefuitul acesta contează, 6 miliarde ne neșlefuiți contează. Maieștrii s-au ramolit și nu au grijă să nu li se fure podoabele. Acestea i-au orbit și chiori, beau sînge.
În România nici un maiestru, în România pionii așteptă mutarea. Singuri se vor sacrifica pentru pionii pionilor lor.
Aștept un mare critic, inventat de un mare poet, inventat de pioni, nu de un mare critic inventat.
Aștept un an în care
pionii și pionezele
se așează pe scaune
apoi așteaptă
poezie.