se frâng ramuri
de la o vreme
nu mai știu pe ce umăr
să-mi reazăm clipa

mă afund în viață
ca Hansel și Gretel
fără cale de întoarcere
aștept
latentă

sunt zile în care-mi privesc
nepoțelul
îl iau pe genunchi
împletesc povești
nu mă crede
nici eu
adevărul
se disipează cu timpul

spun povești fantastice
din podul ochilor
e numai o aruncătură de băț până la cer

poveștile

în steiuri de busuioc
se reîncarnează buzele
(istovite până și de un mic surâs)
pentru o rugă
și
poate
el se va apleca