Mai stii cum pictam vise pe o frunza de stejar?

Dimineata pictam roua sarutului si candoarea gandului,

rasaritul soarelui si zambetul cerului,

lumina din privirea ta si primavara din a mea,

inceputul de zi, adunat in surasul unei sperante.



La pranz adunam toate sentimentele si le pictam in curcubeu,

hranind frunza cu viata de toate culorile,

pana cand visele pareau ca ating realitatea cu mana

si ne daruiesc Universul in imbratisarea marii,

sosind la tarmul-acasa cu dorul imbracat in stuf.



Adunam apoi toate ploile si le pictam in lacrima

adapand frunza cu dragoste, ca sa poata ierta fapta.

Si clipele toate le strangeam intr-un ghem nevazut

pentru a avea certitudinea unei eternitati,

desirata strans inlantuit intr-o unica iubire.



In urma cautam culorile inserarii si le pictam in pasiune,

traita intens in cotloane tainice, mirosind a noi

si luam luna de pe cerul instelat si o asezam zambind

la picioarele noptii noastre dormind iubire

si pictam vise fierbinti cat o vara pe aceeasi frunza de stejar.



In fiecare dimineata, ani, luam viata de la capat,

pictand vise pe o frunza de stejar batran,

fara sa banuim ca vesnicia nu s-a nascut odata cu noi.

Mai tii minte cand pictam vise pe o frunza de stejar?

Eu mai pictez si azi... dar culorile mele au amnezie.