Acum, altă data, în altă iarnă. Eu sînt cel care
lustruiește ghiarele vrăbiilor secerate de îngheț și le dă
cu o ceară vișinie, să nu se arate golașe ori negătite
înaintea Atoatejudecătorului. Mult am de lucru în iernile grele
și mai sînt și greșelnic. Mult sufăr dar e frig
și nu-mi aduc aminte...

Mereu am crezut că o femeie e un om cu ferestre. Și am privit
înăuntru pe oriunde am găsit o fantă în femeie. Și am văzut
numai cărnuri și abur. Să privești într-o femeie e greu. Ca și cum
ai fi la ospăț într-un oraș sub asediu iar mamele și-ar devora
pruncii fierți și fripți, cu tot cu gătelile de pleu și mătase
puse acelora ca să nu se arate golași dinaintea Atoatejudecătorului.

Eu sînt acela care gătește copiii femeilor vii,
după rețete din Arabia și Chitai. Mult am de lucru
în cuhniile mele dar e război și nu-mi aduc aminte...

N-am nici o altă memorie. Am amintiri atît de tari
de cînd am privit în femei încît mușchiul memoriei
privitului în femei pare a fi singurul exersat vreodată. Acela
și mușchiul memoriei privirii afară din pîntecul unei femei.

Sînt purtat înainte de doi mușchi.
Sînt memoria a doi mușchi îndelung exersați...