Noaptea caută o oră să-și întindă brațul gol,
Ziua pierde în secunde
Aripa ce imi pătrunde
Cȃnd în geana de lumină,
Cȃnd sub brațe ce mă-nchină.

Dimineața se îngȃnă într-o dȃră de albastru
Cu pămȃntul care urlă
Ca un clopot într-o turlă,
Zbuciumat de turturele,
Ghemuite-n somnuri grele.

S-au hrănit din umbra lor lanțurile obosite;
Aplecate pe tezaur,
Cȃntă versul lor de aur
Și cȃnd cerul le veghează,
Turturelele dansează.

Noaptea caută secunda cu un braț golit de ore
Și pe geana de lumină,
Cu un chip ca de virgină,
Cerul tace si veghează
Turturele ce dansează.

Așteptȃnd în turla veche umbra lanțurilor triste,
Își aruncă-n aripi pene
Și le poartă, cum pe gene
Port tăcută, cȃt mai tristă,
Lacrima într-o batistă.

Dar amanții lor călare se opresc cu ciocul spart
În fereastra din mansardă,
Lăsȃnd focul să își ardă
Candela cea amorțită,
Stȃnd pe masă, ghemuită.

Nu nechează fiecare, căci pe rȃnd se pierd în pene;
Împreună timpu-și cȃntă,
Odihniți pe-aripa frȃntă,
Cȃnd cu chipul de virgină
Cerul plȃnge și se-nchină.


Noaptea caută o oră să-și întindă brațul gol,
Dimineața se îngȃnă
Cu un glas ce vrea să spună;
Dar e mut, căci cerul vede
Tot ce ochiul lor nu crede.

Iar cu ciocul spart de geam nici nu ar putea să cȃnte.
Dar cu aripile grele,
Într-un dans de turturele,
Ar opri din vechea turlă
Clopotele care urlă.

Prin fereastra care sparge noaptea rece din tavan,
Ora strigă disperată
Umbra turlei, înfundată.
Vor amanții-n penitență
Să necheze în cadență…