mâna de gheață lipită de grilaj și inima cât un țurțure
cineva îmi vorbește tăios, uit că exist dincoace de privire
nu gândesc nimic, nu întorc replica, nu lovesc

încremenită de un timp, față în față cu viața mea
un tablou strâmb agățat, ceainic în prim plan, îmi imaginez
o infuzie încă fierbinte, singurul fluid pe care l-aș bea acum
fără durere

sprijin cu spatele perfect drept stinghia etajerei, îmi amintesc
altă replică "e o capcană, atenție vă cade o carte în cap"
și râsul sănătos, de parcă am fi fost fericiți
de la replica asta nu mai știu nimic, doar un urlet
pe care nu îl mai aude nimeni, un gong vid asurzindu-mă
noapte de noapte, de atunci privesc umbrele din colțul
cel mai de est al camerei, un personaj absent dintotdeauna
îmi zâmbește sardonic, mă captează încă în pânza lui

seducția asta a avut un preț ucigaș, îmi dau singură replica
curăț varul scorojit de pe tavan, aș da un pumn sau
aș da cu toate umbrele și toate personajele de pereții
ăștia din trup, de aici, dinlăuntru, să ascult cum se aude
simfonia lor până dincolo de ferestre
fără să îmi mai pese cum se strâng curioșii
și se zgâiesc aiurea ca la un ceremonial de moarte