Ai grijă să nu cazi sub mânia vreunui blestem.
Că deja suntem parcă blestemați, de al nostru scump guvern.
Să nu ai parte de blestemul unei mame îndurerate,
de urgia persoanelor greu încercate
sau al femeilor îndoliate.
Să te ferești de blestemul iubirii neîmpărtășite,
de al țigăncii ce în ghioc ghicește
și pe fraieri îi păcălește.
De asemenea îți poti lua gândul de la aspirațile și visele tale,
de vei cădea sub blestemul omului cu mers agale.
Și cum în lumea aceasta oamenii sunt de diverse credințe,
diferiți unul de altul ca suflet, personalități si ființe.
Nu cumva să uiți să ai grijă la blestemele celor bătrâni din sat,
ce toată ziua, cât e ea de lungă, stau sprijiniți de al casei gard,
morfolesc la biscuiți, bârfesc și dau sentințe.
Uneori mai și glumesc, dar doar atunci când stau și ronțăie semințe.
Blestemul babelor și al bătrânilor din sat
te poate transforma peste noapte într-un om prost și deprimat.
Un om căzut în patimă și în păcat.
Blestemul te poate face să ai tendințe clare de suicid,
de vei deveni peste noapte un om sărac lipit,
un om ce nu va mai avea de unde linge nici măcar un blid.
Prin definiție, în țara aceasta devi automat un om stigmat,
un om neînsemnat, un om mic, un om mai de nimic.