cuțitul înainta, înainta... O voce cotcodăcea toasturi
pe întinsul feței de masă pătate de ruj. Cimentul rece și ud
era traversat de palme de bebeluș pornit pentru prima dată
la o plimbare.

cuțitul ocolea pisicește pâinea și sarea. Noi mușcam în întuneric
întuneric pe pâine
și-ți vedeam pe sub masă tălpile-copite,
apoi am ieșit afară și ți-am văzut nările fornăitoare
spulberând zăpada pe acoperișuri.

pentru a-mi face o și mai clară închipuire despre tine,
urma să-ți mai văd și ochii. Oricum, văzându-ți mărimea,
îmi aflai micimea.

te-am însoțit câteva străzi printre câini, semafoare, fluierături,
apoi am luat-o în linie dreaptă la stânga –
cuțitul o luase în linie dreaptă la dreapta,
inspectând la capătul mesei urmele furculiței,
vrând să afle cât de adânc s-a împlântat ea cu dinții ei argintii
în frageda îmbucătură strecurată printre dinți de lapte
fără să lase urme de sânge.

în vremea asta tu,
singur și visător,
urcai spre locul acela din pisc
unde totul sfârșește într-o sorbitură fierbinte.