Și soarele ar plânge, de n-am zâmbi in doi…

Mai trece un anotimp ce a căzut pe gânduri
că-n părul împletit alt fulg s-a mai aprins,
dar focul primăverii ce arde printre rânduri
ca fulgul mă topește, chiar dacă iar a nins.

Căci brațele-ncălzesc pe trup prima visare,
iar pielea de zăpadă stă-n freamătul privirii,
când palmele fierbinți străbat prima cărare,
ne îmbrățișează clipa spre noaptea împlinirii.

Pe trunchiu-ți rumenit de jarul așteptării,
am scris cuvântul vieții născute pentru noi,
tu-mi dăruiești sărutul cu patima răbdării;
și soarele ar plânge, de n-am zâmbi în doi.

Marilena Rodica Chirețu
27.01.2011



Fereastră spre iubire

O să se stingă iarna în propria-i ninsoare
când timpul va uita că a mai trecut un an,
și vom ierta lumina când moare la hotare,
iar iarba o vom ierta că nu-i grâul din lan.

Acolo crește pâinea și suferă pământul,
în lacrima sudorii pe-un câmp rătăcitor,
și în scânteia minții ce a închis cuvântul
în pumnul ce mai strânge tăcerile ce dor.

Fereastra lumii stă pe stropul de culoare,
eu văd cercul de foc cum arde depărtarea
și sper să se întoarcă speranțe călătoare,
căci și aici sunt munți ce își sărută marea.

Tristețea o s-o sting în macul din poiană,
când flăcări de petale vor arde nostalgia,
o să mă bucur iar că sunt la mine-n țară
și nu mi-am rătăcit pe drum melancolia.

Fereastra o deschid spre vremea de iubire,
chiar dacă frigul mușcă obrajii primăverii,
cu-un firicel de floare și dulcea ta privire
o să-înfloresc și iarba în dorul mângâierii.

Marilena Rodica Chirețu
27.01.2011