acolo unde se topește cerul peste dansul feeric al stejarilor
unde vîntul de vară alinta cu șoapte stîncile adormindu-le pentru eternitate
acolo unde soarele se îngîna cu rîurile cristaline într-un murmur neastîmpărat
acolo unde seninul se împletea cu orice strop de idee
acolo eram eu...

aici unde iarna se rupe din umbre,pierdută sub clopot de crivăț sinistru
ca stropii de sînge dintr-o rană deschisă ce plînge neant...
ca un palid regret blocat într-un glob rece de timp condamnat.
aici unde bestiile urla desert uscat și searbăd
aici sunt eu acum...

căci mintea nu mai poate să dea viață purității și s-o împrăștie în infinite zări prin răvașe solitare de hîrtie ...