farmecul nesfârșit al absenței este mai viu când zvâcnesc
umbre în colțul ochiului și întrevezi
deasupra orașului un cutremur pe alt continent
seismograful imperceptibil al inimii nu spune mai mult
despre strivire sau prăbușiri, poveștile de la miezul zilei
abia răscolesc prin moloz, numai resturile de amintiri
trec șuierător în loc de semnale de alarmă

acest oraș pustiu e prea plin de non-sens, dacă umpli pumnul
de cenușă, o pui într-un sipet și îl îngropi
peste nici o generație câțiva puști curioși or să se bucure
ca în fața unei comori, or să alerge spre case, un secret
nu face mai mult decât un miraj, ei știu de mult legea nescrisă

ești cel mai aproape de locul unde nici dragostea nu poate fi
ascunsă
e de ajuns să faci din dansul ielelor un fir alb pe care prinzi
absență cu absență
înșirate așa, chiar și durerile par niște safire sau ochi de copilă
încă triști, secretul a fost ucis înainte de a fi păstrat