n-ai văzut niciodată cum funcționează
ceasul meu biologic
cum celulele mele îți dau la o parte
grâul încolțit din inimă

n-ai văzut niciodată copilul din mine zâmbind
în timp ce sufla păpădiile vara când întârziai
nici că părul meu avea buzunare blonde
în care păstram mâinile tale refuzate

o dată pe an străbăteam deșertul din tine
cu încheieturile mirosind auriu a nisip

n-ai văzut niciodată femeia din mine
în timp ce-ți încălzeam cu dinții cafeaua
dimineața amestecând în ea urmele gâtului
meu deszăpezit de nesomn

niciodată femeia din mine n-a plâns
în timp ce-ți pregătea micul dejun
în singura noastră farfurie

nu-mi spune că e seară și nu mă crede
când îmi mușc buzele. nu mă aștepta
după amiaza tac despre tine

ziua-mi trece între două invitații la singurătate
și-ajung acasă și-mi dau seama
că e din nou primăvară, că te iubesc
atât de mult încât aproape mint

să te ajungă din urmă pielea mea
ca un păcat

nu mă căuta înlăuntrul niciunei alteia