poate că sunt doar un copil care aleargă în urma vântului și strigă totul pe nume
pe sub movilele de nisip, urlă întâi numele taților, îi primește în somn
le dă să bea din pumnii mici-mici câteva vieți și apoi se rotește
totul poate fi altceva

pentru un pas în urmă sau măcar pentru ultimele zile de iarnă
când între două înmormântări și un botez
copilul strânge spirite în buzunar, se amestecă prin cutii, prin bagaje
ar alerga chiar și în urma trenului, dar vin morții din
primul vagon, vin toți deodată și îi scormonesc prin memoriile
încă prea clare

uite pe cine iubește jucătorul acesta de șah, singura mutare învingătoare
este să nu muți deloc, să oprești jocul înainte de
a se face piesele țăndări și apoi să înlături marea dintr-o privire
fiindcă atunci când te inundă dorul, atunci când
ești atât de aproape de tabla ei de nisip nu mai ai de ales
ești deja o mână de vânt aruncat peste dune, iar liniștea capătă
puls, cineva te cuprinde în brațe, strâns, și te învârte
te învârte la nesfârșit

nimic nu poate ucide cea mai frumoasă noapte din inima vântului