Lupta lui Apoet



Hărțuit din ignoranță
De poeții cei cu pene
Apoet, ridică scutul!
Nu se-ascunde, nu se teme.

Scutu-i, eclipsând lumina
Protejându-i de orbire
Þine-n loc poeții-n loje
Căci l-ar soarbe, din privire.

Asmuțiți, de conjunctură
Și de reguli memorate
Închinați de mici, la idoli
Și la slavele deșarte

Într-o luptă pacifistă
Pentru marea consacrare
Concurență inegală
Într-o pace, luptătoare

Vin din urmă, grămăticii
Vin să-l stingă, cu dreptate
Lansatori, de reguli clare
Dar lumina, n-are spate

Iar în doze potrivite
Încălzește, dar nu arde
Apoetul o așterne,
Peste scut și peste arme

Pace bună, pace vouă!
Poezia, e perenă
A-poeților e slova
Și-apoi liniștea eternă.