atâtea suflete mutilate
de același lucru, poate
sau din plictiseală, lipsă,
dintr-un crez obscur, sau toate?

atâtea găuri neumplute
adâncite-n vise stranii,
date pradă unor lumi
ce nu dau lumii socoteală?

cine să le strige plânsul,
să-i usoare pan' să radă?
să iubească iar corola,
ca să poa' să-și creadă visul?

e un amestec bizar
sec in spirit, amorțit
cu icoane de iluzii,
si cu gândul branduit.

asa incolonați intr-o idee generală
mereu grabită, cu teamă de firesc,
aleargă suflete-ntr-o parte
tot fug, și nu se mai opresc.