când țin ochii strâns închiși
simt că am în ce crede
ca atunci când cred nebunește în vise înalte
înalte de tot

de parcă ar fi trecut durerea
de când s-a smuls din mine carnea
cu plecări și necuvinte
ți-am spus și atunci că din mine
nu pleci
eram mai albă decât dimineața
când am rămas mult lângă ușă ghemuită acolo
apoi câte zile în care aerul dintre noi îl simțeam déjà vu
ca mirosul balsamului de rufe
și de câte ori aș fi spus cuiva

tot ce contează
nu oglinzile cu mine
nu cărțile mele lăsate aiurea
nici creionul meu negru de ochi
doar dimineața aia
în care o să arunc cafeaua de ieri
și fără să descărcăm bagajele
o să râdem ca doi nebuni