Printre atâtea lucruri neâmplinite,
Cu atâtea povești despre destin,
Viața noastră nu-i decât o picătură,
Ce se revarsă în marele bazin.

Totul pare doar de armătură,
Aici nici vorbă de destin,
Când totul este pus la întâmplare,
De gura lumii, noi nu mai fugim,
Și ne tot expunem viața,
Să arătăm, că încă mai trăim.

Și nu mai îndraznim salturi uriașe,
De frica să nu ne prabușim,
Căci lumea are o structură minionă,
Fragilă la fiecare gând,
Iar pașii noștri spre înainte
O vor dărâma curând.