în calea noastră se desfac
umbre de zei, umbre de drac
ne împânzesc urcușul lin
se desplesc în vis, delir.

tăcuți, în calea noastra cresc.

umbre de cai
ne împânzesc,
ne duc până acolo când,
nimeni nu știe de curând.

cuvintele se împletesc
în frunze verzi și ochii treji
mijind a pacoste în somn,
a visul dulce fără om
fără obraz, fără destin
ce crește aprig, numai chin -
doruri de mama și de soț,
doruri de fată și de hoț.

nimeni nu-i știe!

în calea lor
mai stă doar vântul – orbitor.
și iar ne creștem din pământ
ochii pustii
și dorul crunt.
și iar ne ducem înapoi
până acolo unde doi
e prea puțin să facă cer
și e prea mult să crească ieri.