Eu, omul, ce mă cred un zeu
Și l-am uitat pe Dumnezeu
Cumva mă-mpiedicai de mine
Și răstignit Te-aflai pe Tine

Păcatul meu , cui ruginit
Adânc in palmă Ți-e înfipt
Și fapta mea necugetată
Lance în coastă împlântată.

Patima mea plină de chin
E în coroana Ta un spin
Iar vorba mea din cuget rău
E biciul de pe trupul tău.

Eu Te ridic mereu spre stele
Pe crucea necredinței mele
Iar Tu continui să-mi zâmbești
Și blând la mine să privești

Acum prin lacrima sărată
Ce-n colțul gurii ajunge iată
Cu gura-mi de sudalme arsă
Te rog coboară, iartă-mi, lasă.