acestor întinderi de șoapte
nu am știut să le împrumut decât pasul
rugăciunilor mele
lovite de stânci și înalt.
Tăcerea tăia orizontul cu raze
Iar tu erai cu mine, în răvașul misterios și gregar,
Precum sângele bolborosind de taină inimii.
Te căutam peste tot
cercetând, dincolo de pielea subțire a umbrei, orice zbor
ce ar fi putut salva mările.
Am umblat și mult și puțin,
Am ascultat istoriile lumii povestite în limbi,
Am privit veșnicia în ochi, așa cum a știut
Să se nască în îngeri și nopți de toamnă,
La răscruci de cărări, în genunchi grei și habotnici.
Împrejur, un azur lichid care, demult, înghițise corăbii de pustiitoare gânduri.
Sus, cerul înalt ca o cruce

…bătrânul Nectarie ne-a povestit, într-o noapte, lumina;
târziu, inima avea să fie înconjurată de lupi și broboade, împânzită de stele.
Și am luat iar timpul de mână
Când s-au încumetat zorile să cânte.
Nu paseri, ci soborul din strane
Rostogolea aerul în voaluri, tot mai în susuri, așa am purces.
Brâu muntelui pașii mei, desfătați de popasuri vulturești.
Acolo, am aflat și adânc de smerenie și țipătul sfredelitor al luptei,
În stâncă și cer. În taină.

așa m-am strecurat dintre lucruri,
Ca să purced, înspre lume și neant,
Cu obrazul sângerând de săruturi arse,
Și părul mirosind a tăceri.
Clopotele decantau hrană de îngeri în neștire
Când am privit înapoi:
Albatroși și o dâră de aer săgetau,
printre nori, inima…