lumea asta mi-a lungit mâinile
mi-a alungit limba
am apucături și sunt apucat
o lumină difuză îmi răzbate prin oase
ai putea intra să bem împreună ceva

desigur vorbesc
din nou singur
tresar
atât de bine umbra
vocea imită

pe țigle pe lujeri pe lemne uscate
a căzut roua și aburi
ies ca dintr-un closet
întotdeauna stric albul printr-o rimă
negreșit cântecul trădează un profet

de sete-mi ițesc fața din scorburi
ling aerul
îmi pipăi
urechile-sferturi de ceas
încă nu-i ora la care satur
planetele spânzură deasupra găleților goale
imense ugere de vacă

un nor își leapădă muțește coarnele
prinde contur
de chip îmbrobodit
spun mamei bună seara
scurt
apoi bolborosit îmi cer iertare
am înțeles prea târziu nu poți iubi
de nu înveți să-ți pui singur mănușile
când degeră

tata n-a zis niciodată nimic
își privea unghiile cu tâmpla stângă plecată
apoi se căuta prin buzunare
ai fi zis că vrea să-mi dea bani
dar nu găsea
și-așa era mai bine
în prezența hârtiei tipărite
mai sete mi s-ar fi făcut

v-ați fi speriat sau ați fi râs zărind printre frunze
un hipopotam cu gât de girafă