mama e albă
atât de albă că
lumea este cenușie

primăvara năștea
primăvara albea
primăvara murea

nălbea rufele la heleșteu
ștergare de borangic unduiau
brâiele cosânzenei în mâinile ei
ca porțelanul

când le sărutam
podul îi era plin de fisuri
treceam cu grijă până
în poiana cât toată
copilăria mea
niște cai albi ropoteau în ea
ba nu
în mine

câtă vreme am rămas acolo

am o mamă de gips
un înger cu aripile lipite de trup
și niște pereți albi
de strălucește singurătatea

la biserica de marmură
clopotul aleargă vântul
de primăvară

(11 mai 2011)