Cuvântu-l sădește-n tăcere
tăcerea coboar-o-n adânc
adâncu înalță-l spre stele
sămânță de gând



nu te opri-n lumea imaginară
o gară fără linii
și fără de sfârșit



ești poet
hrana ta-i din toate clipele
viață adevărată-n cascadă

apa trece
viața rămâne-n iedera de pe zid


cânți silabe nerostite
și din sunet singular
faci tăcerea mai vorbită
și pământu-l arzi stelar



ai aici
mi-a spus isihie
o mie de rețete de fericire
duse-n curenții începutului
precum apele lui alpheu
curg în sens invers
spre gineceul izvoarelor


ape-n treptele adevărului
aproape-departe-n viața poemului
care-n nașterea lui
curge-curge-curge
spre izvoarele
iluziei



scrisori de mai târziu
vor face dovada
gândului viu



s-a încărcat visarea de văzduh
un abur peste ape
cu foșnetul de stuf


picătura de ploaie
de pe frunza de stejar
în cercul de apă
fata mării


ecoul picăturii
nu e niciodată singur
gemenele iluzii
cântă miresei


s-au adunat din cântec niște versuri
și ne-am aprins țigara la măslin
tu ai adus o amforă cu vin
și am băut
și ne-am ascuns sub lună
de unde-și descărcau furtuna zeii






fără dată -de nunta tăcerii-
(dicționar al culorilor într-un buzunar hoinar)