hoinăresc pe o câmpie
simt sub pământ groapa senină din care a ieșit soarele

aștept să îmi crească picioare de lăcustă
dar apare tânăra
poartă și ea întunericul pe umeri ca pe o pelerină
mă duce într-un cinematograf inundat
apa ne roade rotund gleznele

purtăm cu toți aceiași colți
îmi spune din dreapta sau din stânga
în timp ce eu
legănat de tren
mă lovesc ușor cu tâmpla de geam

aș spune ceva la urechea unui copac

aș tăia liniștea cu fierăstrăul