În apropierea morților, sicrie, marmoră, caut o confirmare,
Sunt lângă cel ce-a fost cel mai nihilist, mai aprig…
În seara de noiembrie, în Montparnasse e frig.
Singur între morminte, cu lacrimi înghețate, aștept o arătare.

De ce? De ce-am deschis a ta carte de lacrimi și sfinți?
O atestare contagioasă la adânca melancolie,
Torturat de mizoteism și mizantropie,
Argumentele apodictice, negativiste, mă scot din minți.

Ai fost un obstacol în optimismul meu credul, primitiv,
Pe vremea când credeam, că binele nu e o iluzie,
Pe vremea când lumea mai credea în ea, dar totul a fost doar o concluzie
Naivă. Efectul de catarsis a fost deci decisiv.

Paradigmă a principiului nociv al autotăgăduirii
Opus categoric al vieții propriu-zise
Un sceptic ferm al superficialității, îmbulzirii
Spre utopii, îndoielnice, politizate premise.

Polemizare în ostinato perpetuată, dialectică,
A găsi un mod de-a supraviețui depășind creasta singurătății și-a durerii,
Din recriminare în recriminare, veșnică hectică,
De-a fi nicăieri, de-a pune totul sub semnul întrebării.

Iar răspunsul la toate întrebările, răspuns stupefiant:
Ești neant.