asfințitul se lăsa întins pe pereți
atingea fața ta

îți pândeam nepăsarea părea naturală
semăna cu norii

mă înălțam pe vârfuri să o ating
cunoșteam toate muchiile ei ascuțite

cred că ploua în duminica aceea
o lumină albastră umbla de colo-colo