ce-ți clopoțește limba aia-n gură?
întrebă mam-mare îmbrăcînd într-o haină de duioșie nepotul
hopa-hopa, trece popa!
flăcăiandrul juca jocul rimei
cînd va fi mare, o să fie sigur poet!
zicea mam-mare
și aproape că așa și fu

numai că atunci cînd se-nălță flăcău
erau alte vremuri
poezia nu mai rima cu rima
poemele eminesciene erau ținute artificial în viață
apăruse Nichita și schimbase totul

mai tîrziu fu și mai rău
murise mam-mare
și alcoolul îi luase mințile
doar alcovul îl pîndea dulce
cu nenumăratele sale icoane împungînd coastele lui Dumnezeu

poate se va face o minune
și poezia vieții lui va rima iarăși cu rima