caii din Perugia au femeile lor care îi spală de pământ
de aceea sunt puternici, siguri pe ei ca niște zei
care înfulecă fluturi. caii din Perugia sunt niște umbre
pe care bărbații curajoși le călăresc. când se face seară
caii intră în copilăria mea și mă forțează să le cânt
poeme pe care a doua zi femeile le spală pe coamă,
mă forțează să trag din limba lor dragostea și partea lor
de lume, ca apoi călare pe umbre, înțepenit în șa
să implor noaptea să fie blândă, să-și rostogolească
în oglindă stelele regale până când un chip de copilă
cu ochii căptușiți de lumină își leagănă trupul ca un fruct
copt. femeile din Perugia venerează nările cailor albi
și negri pentru că zi de zi din caii aceia vin bărbații
care asmut sângele să ne întoarcă în hățișurile cerului.
caii din Perugia nu suferă și nu îmbătrânesc pentru că
în copitele lor călăreții solemn își ascund respirația.
probabil așa se odihnesc caii… ascultă cum aerul
traversează ca un șarpe un corp în care bate o inimă.