Strivesc nisipul de aur atât de tare încât ajunge să mi se strecoare printre artere,
Privesc oceanul în imensitatea inconsecvenței care promite ochilor o furtună de cunoaștere,
Ca o fantomă călătoresc deasupra maselor mulțimii,uneori aș prefera să mă oprească cineva
Caut prea multe și îmi trădez copilăria,uit prea repede ce înseamnă esența suprafețelor undeva
Unde ar trebui să folosesc timpul nu ca pe o durată ci ca pe o măsurătoare de idei.

Ajung să mă scufund în nisipul clepsidrei pentru că nu m-a învățaț nimeni să văd dincolo de materie
Și nu mi-a arătat nimeni cum ar trebui să funcționeze viața,atunci când în exagerarea ei este lipsită de baterie
Totuși nu-i înțeleg pe aceia care se plâng de insuficiență când ea are atâtea de spus
Nu înțeleg cum poți afirma că o iei de la început la fiecare greșeală care s-a consumat într-un apus.