teritorii acoperite de ceață ascunse cu tandrețe în adâncurile din noi
câteva zile ploioase niște anotimpuri catifelate vreo 2 insule unde cresc florile negre ale blândei uitări
mâna prin aer desenează cercuri și nori praful se ridică în vârtejuri amețitoare și le acoperă

valuri de lumină strâng în jur animale înspăimântătoare hrănite cu ură deznădejde și furie
strigătul lor înroșește pământul și dimineața e din ce în ce mai departe
suntem în chiar mijlocul nopții de aici începe călătoria spre nord

cuvintele se îndepărtează acoperișurile nu mai sunt primitoare
multă fericire în jur mereu aceleași ultime pagini cu litere negre și ochii închiși
zgomot lumini voci nimic de spus nimic de înțeles

se aud oameni trăind cu multă răbdare prin case acoperite de întuneric
în cele din urmă chiar la sfârșit soarele fiecăruia deschide o fereastră cu vedere spre zid