ieșeam în dimineață cu ochii cârpiți
și ne loveam de privirea câinelui
în capul căruia stăteau cuvinte puse la naftalină
niciodată nopțile noastre nu au fost albe
erau încete
amare
uneori zglobii
ne însoțeam de câte ori făceam înconjurul copacului foșnitor
și pipăiam cu buricele degetelor
linia orizontului
ca pe o știință