Pădurea își sulfa duhul
În valuri lungi de ceață
Maceșu aprinse rugul
Roșu, de dimineață

Frunzele lungi mirate
Ce plânse ieri salcâmul
Zăceau acum uscate
Îngălbenind tot drumul

Stejarul o creangă întinse
Tot încercând să prindă
Căci obosind prelinse
Către pământ o ghindă

Și păsări colorate
Singure sau în cârd
Grăbite , agitate
Plecară rând pe rând

Seara ,tristă padurea
Privea către apus
Cum îi dispare lumea
Foșnind în vânt a plâns.