Dumnezeu și poetul

Poetul glasul și-l înalță
Implorând pe Dumnezeu:
Ce am ajuns în astă viață
Cine-s toți și cine-s eu?

De ce , geniu m-ai creat?
De ce-s de lume diferit?
De poezii sunt obsedat
Dar nu mă fac ele fericit...

Nu am noroc nici în iubire
Mereu o caut doar pe ea
Umblu buimatic în neștire
Cu ochii sus, spre luminata stea.

Dar mă înșel și dimineața
Mă trezesc că nu am dormit
Și așa se scurge rapid viața
Doamne, de ce sunt nefericit?...

-De ce mă întrebi pe mine?
În tine e ascuns răspunsul
Nu crezi că-ți vreau doar bine
Vezi doar neajunsul...

De ce nu vezi în jur
Cum alți pe ei se mint;
Cum pe părinți se jur,
Cu averi mari se alint;

... Fiecare din voi are păcate
Dar unii și le pot controla
Altul însă nu poate
Altceva decât a împlora.

Știi ce-ți va rămâne ție?
Nimic ce poți pune-n buzunare.
Poetul e menit să scrie
Gânduri fără de hotare...