stau în fața șevaletului nici durere nici oboseală
ca un cărbune în mâna ta plictisită așa stau
și mă gândesc la culorile
în care ți-am rămas

și încă muzica asta răzbunătoare de la tine
înnebunindu-mă
și soarele ăsta mofturos fragmentându-mă cu umbre

dacă aș avea curajul de a călători în singurătate
aș traversa într-o zi montmartre îmbrăcată în scrisorile tale
în zigzaguri diverse linii
să leșine toate ziarele

și ți-aș scrie pe ziduri de ceață în cercuri ți-aș scrie
lizibil
dar taci nu răspunde
nu îndrăzni să minți eu scriu numai pentru că
îmi e frică
dragul meu picasso nu-i așa că m-ai frânt iubindu-mă
nu-i așa că sunt unica ta linie dreaptă