casă locuită de umbrele îngerilor de veghe
atunci când pământul este ademenit de cer
apoi crepusculul de foc al înserării
căzut peste trupul așteptării pe gânduri

este vorba de o casă singură
de la care pleacă ideea de oraș

peste noi avem munții
vine vulturul

sunt doar o mică pasăre
căreia îi poate trece pliscul prin inimă
la prima cădere

dar nu
știu să iubesc
copacii cu suflet
până când în palmele înroșite
port o gheară de vultur

lovit de nepăsarea mea
își ia zborul spre înălțimi
vin apoi câmpiile cu fluturi galbeni
și noaptea de iubire a pleoapelor mele
în cele din urmă toți căpătăm aripi
chemare la stele