era ca un joc

mergeam prin magazine

și-mi cumpăram pulovere negre

ca acela purtat de tine zi de zi

îmi aduceau aminte de povestea omului fără umbră

mă speriase gândul ăsta în copilărie

acum îmi plăcea să cred că umbra ta

îmi atârnă negru pe umeri

iar ziua devenea și ea

o jumătate de pulover

agățat în andrele

puteai oricând trage de fir și

te-ntorceai din drum



îmi spusesei câteva cuvinte frumoase

le silabiseam în fiecare dimineață

așa nu uitam unde sunt

îmi doream să vină iarna

să ne mutăm în scoția

să purtăm mereu mănuși fără degete

acolo vântul rece

înfige cuie

în razele oprite pe pervaz







apoi sunai la ușă

și iarna venea o dată cu mâinile tale reci

ne urcam în pod

fumam și vorbeam prea mult

beam vin

din pahar cu picior

ca oamenii mari

zâmbetul tău decupa seara

uneori

doar uneori

credeam că o să alunec printre cuvintele tale

ca alice în groapa de iepure