Cel ce e flacara, slujeasca focului!
Iar din pamant de-i trup, pamant devina!
Dar cine vrea 'naltimea cerului
celui ce vrea, din Kantele un cantaret suspina:
Ce suntem? Pulbere, cenusa-n vant?
Nu! Gandul se ridica din pamant.
E soarta-ti sa devii cenus-odat',
dar sa te mistui pan'atunci ti-e dat.

Si cine arde-n noi, din tata-n fiu?
Dumnezeu, Duhul, focul vesnic viu.
Omul-taciune, fericit, supus,
doarme-n adancuri somnul lung, ascuns.
Se va trezi la lupta-ncrezatoare,
cand Creatorul cheama iar spre soare,
a secolelor vise sa ia viata,
asa cum tatii cei carunti ne-nvata.

Al vietii timp e masurat putin.
Deci, flacari vii, sa ardem spre declin,
Sa inaltam focul din noi stingher!
Trupu-i pamant, iar spiritul e-n cer.