părul tau mirosea a iarnă
și a bomboanele de brad
dintr-un cămin fără șemineu fără obloane
în mână aveai un creion, dintre acelea fără gumă de șters
decretând ce e al tău ce e res nullius
ce ar mai putea fi al nostru

a fost un moment în care
torceai în somn un cântec al nimănui
strângând perna moale și supusă
până la ultima suflare
până la ultima pană
cu care ai scris,
ai cântat
și pe care ai pus capul

noapte de noapte coboram până la chioșc
după un plic de oxitocină,
să-l torn în ceaiul tău negru, în apa de la robinet
așa cum te-am surprins și pe tine
într-o dimineață
cum ani de zile ai hrănit inocența
presărând lapte praf
în ceașca mea de cafea

de ieri am început să cred
doar în sărbătorile pe care le aleg
dintr-un calendar nereformat
cu ochii închiși mușcând dintr-un măr